Prima aventura in Japonia. Cat Empire in Osaka

Prolog

Si uite ca a trecut mult timp fara sa va mai povestesc o aventura ceva…chiar devenisem un pic trista din cauza aceasta si vorbeam cu o prietena buna ca nu reusesc sa gasesc oameni cu aceleasi gusturi musicale si interese comune care sa mearga cu mine la concertul The Cat Empire. In orice caz, eu am zis ca nu pierd sansa sa vad o trupa atat de buna (si totusi atat de necunoscuta) si mi-am cumparat biletul pentru concertul din Osaka cu cateva saptamani inainte. Fiind intr-o zi de miercuri, mi-am facut lectiile in avans pentru joi, ca un copil cuminte, avand in minte ca voi merge la concert, voi canta si dansa apoi ma voi intoarce acasa nu foarte tarziu. Desigur, acest lucru nu s-a intamplat.

Drumul pana in Osaka (merita povestit de ce nu?)

Ah, Doamne, de ce nu locuiesc in Osaka? Orasul acela e pur si simplu incredibil si dureaza cam 2 ore de cand ies din casa pana ajung in Shinsaibashi (cel mai celebru loc din Osaka). Nu chiar asa de mult pana la urma? Sa va spun cam cum se face treaba: iau un autobuz care este la 5 minute de garsoniera mea, si dureaza cam jumatate de ora (cel mai mult cand este aglomerat) sa ajung la cea mai apropiata statie de tren din oraselul Akashi. Din Akashi exista tren direct ( JR Rapid sau Personal) catre Osaka si cu Rapidul faci in jur de 40 si ceva de minute si cam o ora cu personalul (pentru ca, evident, opreste in toate statiile, pe cand Rapidul are doar 3 opriri pana in Osaka). Apoi odata ajunsa in gara Osaka incepe confuzia, tata.  Gara Osaka este un labirint total!!!!! In primul rand statia in sine are vreo 1000 de iesiri la suprafata la care se adauga toate pasajele subterane catre legaturile JR-ului, legaturile altor tipuri de tren (companii diferite cum ar veni), metroul si magistralele respective. Desigur, japonezii sunt la fel de confuzi ca si strainii care se perinda pe acolo. Ma rog, am reusit sa schimb trenul cu metroul si sa urc si in metroul care trebuia pentru a merge vreo 4 statii din Umeda catre Shinsaibashi. Oricum, totul drumul in sine este o experienta interesanta. Am mentionat ca niciun tren nu intarzie si vine la fixul fixului?! Ah, zilele trecute am vazut un tren intarziat 15 minute, si asta pentru ca probabil cineva s-a aruncat pe sinele trenului (despre asta mai tarziu).

In Shinsaibashi

Statia de metrou din shinsaibashi este desigur si el un labirint: schimbul catre alte magistrale, tren etc exact acelasi lucru de mai sus si are cam 25 de iesiri diferite la suprafata, prin urmare daca stii ca locul in care vrei sa ajungi este la o anumite statie de metrou, trebuie sa stii neaparat si pe ce iesire sa iesi, ca sa nu bajbai pe urma de nebun. M-am uitat pe internet unde e iesirea cea mai apropiata de Club Quatro, locul unde s-a tinut concertul, si era iesirea 5. Totusi, nu am reusit sa gasesc locul din prima pentru simplul fapt ca era mai aproape decat am crezut J)) la vreo 2 minute..in schimb eu am mers pe o strada mare (dupa cum am crezut eu ca arata pe harta) si intr-un final negasind nimic am intrebat 2 japoneze simpatice daca stiu unde este locul si m-au dus pana in fata cladirii. Dupa aia au facut o poza cu mine si mi-au luat adresa de mail si pe urma chiar mi-au scris sa ne mai intalnim Un pic despre Club Quatro: in Japonia e f normal ca intr-o cladire de cateva etaje la fiecare etaj sa fie ori un bar/club/cabinet cosmetica/magazine de haine etc, iar Club Quatro era undeva la etajul 8 J)). Micut, dar intim. Si asa a fost si concertul pentru ca nu au fost f multi oameni, poate mai putin de 200? 150? Mergand singura, mi-am promis ca in momentul in care vad un strain voi merge si ma voi baga in seama. Zis si facut…intru in club, straini…pauza..doar eu, in rest japonezi. Ma asez la o masuta la vreo 4m de scena, dau un telefon, mai ma uit pe pereti cand PAC, apare o tipa care era orice altceva decat japoneza. Ma duc la ea si o salut, aflu ca si ea venise la concert singura, ca e australianca si ca o cheama Rosey. Ii propun sa stam impreuna si tipa se bucura mult. Incepem si discutam despre Cat Empire, despre alte trupe care ne plac si descopar in fiecare minut ca tipa e chiar pe stilul meu Intre timp mai vin straini, dar fie mai erau cu alti japonezi, fie erau cate doi, nu ne bagam in seama cu ei. Apare totusi un tip barbos cu ochelari care statea singur si parea tare confuz si plictisit. Prin urmare, mergem si vorbim cu el, ne spune ca e singur, se bucura ca poate sa stea cu noi de vorba, aflam ca este neamt si il cheama Dino. Rosey e profesoara de engleza la gradinita si sta de jumate de an in Japonia, dar nu vorbeste si nici nu poate citi o boaba de japoneza, iar Dino face un research timp de 3 luni nu mai stiu pe ce tema in interes de serviciu.

Concertul Cat Empire

Sincer, nu am mai vazut de mult timp niste oameni care sa　cante cu atat de multa placere. Se vede pur si simplu ca le place ce fac, ca membrii trupei sunt prieteni si ca admira calitatile muzicale ale celorlalti. Au cantat piese de pe albumul mai recent cat si piese mai vechi pe care lumea a dansat ca nebuna: Two Shoes, In my Pocket (preferata mea), Sly, The Chariot etc. Aproape la fiecare piesa cate un membru a avut cate un moment de improvizatie, iar Harry solistul ne-a/m-a lasat absolut masca cu improvizatiile lui vocale, omul ala chiar le are! Rose i-a vazut in concert de 7 ori, insa a spus ca de fiecare data sunt la fel de buni . Dino, care parea un om foarte linistit si la locul lui, a dansat tot concertul de a rupt, pe stilul “danseaza ca si　cand nimeni nu te priveste”. Oricum, unul din cele mai bune concerte la care am fost in viata mea, iar faptul ca a fost putina lume si am stat foarte aproape de scena a contribuit mult la feelingul general al concertului. Dupa ce au terminat de cantat, eu si Rosey am stat de vorba cu Felix, unul dintre solisti si am facut o poza destul de intunecata cu telefonul cu el. I-am spus ca sunt f iubiti in Romania si ca exista un loc intr-un orasel departe departe de Australia unde “the lost song” inseamna multe.

Dupa concert

Rosie mi-a spus cam din primele 15 minute “ma intalnesc cu un prieten dupa concert! Trebuie sa vii cu noi la baru asta super tare !”. Desigur, am fost de acord, la fel si Dino. Am ajuns intr-un pub micut micut numit Mojo, foarte foarte englezesc. O atmosfera foarte placuta de stat la bar, o chelnerita foarte draguta care statea de vorba cu noi, bauturicile cam scumpe, dar una peste alta foarte dragut. Intre timp vine si un prietenul d’al lui Rosie, Daniel, australian care lucreaza in Kobe, iar Dino mai aduce niste prieteni: o italianca, 2 elvetieni so nemtoaica. In final ramane doar una din elventience, Barbara, o tipa foarte simpatica care mi-a schimbat parerea ca elvetienii sunt niste oameni foarte plicticosi. Si de cand am ramas noi 5 totul a capatat o atmosfera de Cluj (serios). Am mai stat acolo putin si am intre timp am realizat ca se facuse ora 11 si poate ca as fi prins ultimul tren spre Kobe, dar autobuzul de la gara pana acasa in mod clar nu! Prin urmare, cum nu aveam chef sad au 4000 de yeni pe taxi (~40euro) am hotarat ca o sa stau cu ei toata noaptea si o sa ma intorc cu primul tren de la ora 5 . Urmatoarea locatie a fost Rock Rock, un bar ffff tare unde se pare ca toti artistii vin dupa concerte, iar chelnerii isi fac poze cu ei si toate pozele alea sunt pe pereti, desigur de la Lady Gaga la Bon Jovi, Cradle of Filth si orice alta trupa de rock care a venit in Osaka. Dj-ul ne-a pus toata seara numai ce muzica am vrut noi respective The Smiths, The cure si RHCP. Pe urma Rosie a propus sa mergem la karaoke (in jur de ora 3 dimineata), am mers, am realizat ca e prea scump si ne-am carat intr-un Irish pub unde Rosie il cunostea pe patron aka Shinji-san. ^_^ Desigur si Shinji ne-a pus numai ce muzica am vrut, asa ca am mai tras o portie de dansat pe Cat empire si diverse. Aveau deja un brad facut si la un mom dat Shinji a pus “all I want for Christmas is you” ) a fost un sentiment foarte placut de “vine craciunul” avand in vedere ca japonezii nu sarbatoresc craciunul (care e mai mult o sarbatoarea vazuta ca Valentine’s day cand toate cuplurile ies in oras, si in contra ! de revelion se intorc toti acasa si stau cu familia) si va fi primul craciun in care nu voi sta cu familia (da, ma intristeaza idea rau).

Concluzie

A fost una din cele mai frumoase seri pe care le-am petrecut pana acum in Japonia. Faptul ca am petrecut o noapte intreaga cu niste oameni pe care de abia i-am cunoscut si ne-am inteles atat de bine si am purtat niste conversatii chiar interesante chiar daca provenim din locuri diferite a fost o chestie destul de speciala si am reusit sa imi incarc bateriile “psihice”. Si in plus, cati oameni pot spune ca au vazut rasaritul din tren la 5 dimineata mergand pe malul marii?   Desigur, nu am mai ajuns la scoala in ziua aia, dar ce dracu? Si asa invat prea mult in ultima vreme, serios acu’.

In rest, sunt giga ocupata, am multe lectii de facut, nu am mai facut lectii atatea din clasa a8a…Mi-e dor de voi toti, mi-e dor de glumele noastre, mi-e dor de Leeds, mi-e dor de o ciorba facuta de bunica-mea, mi-e dor de iesirile la 2 noaptea cu masina etc. Va pup si mai dati si voi un mail din cand in cand la miruna1990@softbank.ne.jp

PS: mai sunt 2 romani in Kobe, foarte foarte draguti cu care m-am intalnit saptamana trecuta